De cele mai multe ori, dar nu în toate situațiile, mintea noastră deja conturează stilul unui regizor în momentul în care noi vizualizăm numele peliculelor sale, primele scene, actorii, în momentul în care auzim primele măsuri din coloana sonoră, în momentul în care intrăm într-o anumită stare modelată și remodelată de fiecare producător în parte. Dar după cum am precizat încă din prima frază...nu în toate situațiile. Dacă aș spune, de exemplu, Wes Anderson, cred că deja aveți figurat în fața ochilor hotelul Grand Budapest, sau treningul roșu al lui Ben Stiller din "The Royal Tenenbaums", sau paleta de culori care caracterizează și dă viață tuturor peliculelor sale, iar dacă aș spune Tarantino, sigur vi s-ar derula una dintre cunoscutele scene de bătaie sau v-ați gândi la esența filmelor sale ascunsă de obicei subtil acolo unde nu vă așteptați niciodată. Dar dacă de această dată aș spune Ridley Scott, voi cu ce nume de filme ați fi tentați să-l asociați? "The Martian"? "Gladiator"? "Black hawk down"? Mai vedeți aceeași legătură ca între primele exemple?
Ridley Scott este un regizor cu activitate de peste 50 de ani. Și-a făcut debutul în lung-metraj cu filmul "The duellists", care i-a adus Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes în 1978, urmând să își câștige faima în toată lumea prin cel de-al doilea film al său - "Alien" - primind un Oscar pentru cele mai bune efecte speciale dar și pentru regie. Acesta, însă, în ciuda succesului dobândit prin peliculele sale SF, nu a menținut aceeași rețetă, ba mai mult decât atât își variază într-atât de tare plot-urile, încât devine din ce în ce mai greu să-l încadrezi într-un anumit gen. Vede oare diversificarea ca pe o rețetă a succesului? Dacă am pune poveștile filmelor sale pe o hartă cronologică, am descoperi că Scott a abordat și a trecut prin unele dintre cele mai cunoscute perioade (câteva dintre întâmplări fiind, într-adevăr, fictive). De la exodul evreilor de sub ocupația egipteană, la cruciadele secolului al XII-lea, până la acel "Are you not entertained?" spus de Russell Crowe întruchipându-l pe Maximus Decimus, generalul devenit gladiator în perioada lui Marcus Aurelius, sau chiar până la asasinarea lui Maurizio Gucci. Există, de asemenea, și o situație care se abate de la regulă, fiindcă unul dintre subiectele sale, și anume povestea gladiatorului menționat mai sus, derivă din povstea lui Moise care asemenea lui Maximus este nevoit să-și recâștige libertatea ce i-a fost luată de către moștenitorul Commodus (echivalentul lui Ramses din Exod, fiul neînțeles, subestimat) readucând-o nu doar pe a lui, ci și pe a celorlalți gladiatori (așa cum Moise îi eliberează pe evrei).
Indiferent ce subiect atinge, tot timpul vei avea impresia că o face cu o gravitate aparte, cu o anumită greutate, că impune încă din genericul de început un aer prin care te introduce destul de puternic în acțiune. Nu putem spune că filmele lui se conectează între ele printr-o coloristică comună (că în cazul lui Wes), sau printr-un anumit gen repetitiv, dar, vizionând în lanț mai multe pelicule de-ale sale, se pot distinge anumite scene care au o esență comună. Dacă aș îngheța pentru câteva secunde un cadru, primul gând care v-ar trece prin minte ar fi "Unde am mai văzut această imagine?", deoarece Ridley Scott de multe ori s-a inspirat din anumite tablouri, fiind un mare iubitor al artei și absolvent al Colegiului Regal de Artă din Marea Britanie. De altfel filmul "Gladiatorul" a luat naștere datorită unei opere - "Pollice Verso" de Jean-Léon Gérôme. O strategie prin care captează atenția este utilizarea unor efecte speciale nu într-un mod excesiv (chiar și în cazul filmelor ce nu sunt SF), precum tehnologia CGI folosită mai ales în filmele sale istorice pe care le-a readus în atenția cinefililor după anii 2000.
Coloana sonoră va fi tot timpul un factor prin care se va diferenția fiindcă deși nu este singurul care colaborează cu Hans Zimmer în multe din proiectele sale, preferă o anumită linie melodică care tot timpul te va duce cu gândul la el. Este adeptul stârnirii pielii de găină prin asocierea dintre efectele sale și muzica de fundal.
Fiecare dintre noi probabil s-a intersectat măcar o dată cu o secvență dintr-un film de-al acestuia, iar dacă la momentul respectiv nu ați avut impulsul de a vă pune în fața ecranului și de a urmări până la capăt, sper că v-am dat un motiv în plus ca măcar să încercați a descoperi o mică parte din universul lui.
コメント